Cine sunt eu?

Cine sunt eu? E o întrebare care apare în mintea fiecărei persoane, sunt sigură că fiecare dintre noi și-a pus această întrebare cel puțin o dată din dorința de a-și afla adevărata valoare și adevăratul scop pe acest Pământ. Și chiar așa, cine suntem? Care este scopul nostru pe această planetă? Trebuie doar să trăim pentru a popula planeta, pentru a lăsa urmași? Care este scopul nostru în viață? Mulți filozofi au încercat să răspundă la această întrebare fiecare având propria-i teorie despre acest fapt. Însă cu toate aceste teorii eu cel puțin nu cred că s-a ajuns la o concluzie pertinentă.

Trăim ca să ce? Trăim să râdem, să plângem, să apreciem o reușită, să disprețuim un necaz, să cântăm, să scriem, să creăm artă din tot și din nimic, să învățăm, să ascultăm, să vorbim, să ajutăm, să iubim, să dăm naștere altor suflete, să suferim, să uităm, să ne amintim, să schimbăm ceva, să păstrăm, să sperăm, să visăm.

Poate că acesta este răspunsul la această întrebare, eu un răspuns ce se află fix în fața ochilor noștri, însă noi nu reușim să îl vedem. Chiar dacă la prima vedere sună prostesc însă pot spune că trăim ca să trăim. Da, așa e pentru că toate aceste lucruri prin care trecem zi de zi sunt cele care ne țin vii, sunt acele lucruri care ne ajută să ne definim ca persoane, sunt parte din existența noastră trupească și sufletească. Suntem ceea ce vrem să fim, nimeni nu ne poate impune ce să fim sau cum să fim. E viața noastră și o putem trăi exact așa cum ne dorim, fără interdicții din partea altora deoarece toți avem drepturi egale printre care și cel mai important drept: „Dreptul la viață”

Un gând despre “Cine sunt eu?

  1. Pingback: Give – Evadare Din Cotidian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s