Versus

Drumurile noastre opuse ajung să treacă unul pe lângă altul, însă fără a se intersecta. Au rămas în continuare două drepte paralele atât de aproape una de cealaltă, dar fiind imposibil să se atingă.

O privire aruncată pe furiș și o suflare oprimată în piept au fost singurele reacții pe care le mai putem afișa. O privire în inimile noastre ce poartă sentimente altor inimi. O suflare de emoție ce vine dintr-un trecut îndepărtat.

Păstrăm distanța fizică de 2 metri, însă sufletească a fost mereu de zeci de kilometri.

Avem gurile acoperite de măștile tăcerii pentru a nu scoate la iveală cuvinte virusate care ne-ar putea răni.

Suntem la poli opuși, dar ne întâlnim din când în când la ecuator, devenind însă din ce în ce mai reci și indiferenți.

Luna a iubit soarele și în ciuda orelor distanță au ajuns să se contopească în eclipsă. Eu te-am iubit, dar nu te mai aștept să mă iubești. Te las să iubești la rândul tău pe altcineva așa cum am făcut-o eu cândva.

Drumurile noastre opuse s-au apropiat, dar nu au ajuns la capăt. Pot avea mii de kilometri sau pot avea doar câțiva metri, niciodată nu vom știi când vom ajunge la capăt de drum.

Drumul meu versus drumul tău. Care dintre ele este mai lung?

Figuri de stil

După noapte, vine zi. După furtună, apare soarele. După tristețe, apare bucurie. După trecut, apare viitor. După suferință, ai apărut tu.

Tu, cel care ai readus soarele pe cerul meu și mi-ai înseninat toate zilele. Tu, cel care îmi faci inima să vibreze cu cea mai mică atingere. Tu, cel care mi-ai arătat că a iubi nu este sinonim cu a suferi. Tu, cel care mă faci să văd lumea în culori calde din nou. Tu, dragul meu, ești lumina din viața mea.

Lumină care mă face să strălucesc împreună cu tine. Lumină care mă ajută să iubesc tot ce mă înconjoară.

Mi-ai amintit cum să iubesc din nou soarele și să nu mai sufăr împreună cu luna. Am plâns mult împreună cu stelele, dar de azi voi râde împreună cu razele soarelui.

Voi râde alături de tine și îți voi însenina și cele mai înnegrite zile. Te voi alina când durerea te va atinge cu colții și va încerca să îți sfâșie inima. Îți promit că te voi iubi așa cum nu am mai făcut-o niciodată, până la epuizare, însă infinitul nu cunoaște acest cuvânt.

Am pus metafore printre rânduri așa cum tu îmi lași sentimente de care uitasem complet. Am îmbrăcat cuvintele în epitete așa cum mi-aș dori ca tu să mă (dez)braci din priviri. Am presărat repetiții asemeni modului în care tu îmi repeți că mă iubești. Am comparat lumea din jur cu frumusețea pe care am găsit-o în ochii tăi.

Figurile de stil fac orice cuvânt banal să capete un nou sens, mai special. Tu îmi faci viața mai specială.

Fluturi

Timp pierdut, încărcat cu amintiri

Sentimente uitate, ascunse în inimă

Lacrimi șterse, uscate pe piele

O cale veche, lăsată în urmă

Amărăciunea ce pleacă cu ultimul tren din gară

Un capitol nou ce se arată

Un suflet nou, o nouă inimă ce îmi dă noi speranțe

Noi sentimente, noi trăiri

Trăiri ce erau uitate de mult timp

Umbrite de durere.

Emoții, bucurie, extaz

Mă învăluie într-o stare perpetuă

Rămân fără suflare, fără cuvinte

Rămân cu tine și cu milioane de FLUTURI

Aluzie

M-ai îmbătat cu vorbe dulci, la fel de dulci ca vinul rosé.

M-ai îmbătat cu iubire iluzivă, iubire la fel de arzătoare ca vodka.

M-ai îmbătat cu sentimente care mi-au lăsat gust amar pe suflet precum romul.

M-ai îmbătat cu complimente și admirație care au dispărut precum spuma berii.

M-ai îmbătat cu speranțe care au înflorit în mintea mea scenarii așa cum doar lichiorul o face.

Sunt „îmbatată de amor” și nu de lichior de această dată, însă știu că o să mă trezesc curând.

O să fiu din nou lucidă și voi lăsa mintea să-mi gestioneze emoțiile, pentru că inima mereu a călcat strâmb.

O să revin la lumea mea, la sentimentele mele ascunse.

La alcool simplu, lipsit de amor.

Nu m-ai lăsat să înțeleg de ce ai vrut să mă îmbeți.

Doar m-ai îmbătat, iar după ai plecat.

Ai plecat fără să mai dăm un ultim shot.

Poate o să te întorci la mine și o să putem ciocni un pahar de vin sec.

Sau poate o să vin eu, deși nu îmi stă în fire să mă reîntorc la cine nu vrea să mă revadă.

Așa că în seara aceasta vreau să beau sigură un vin roșu pentru noi, chiar dacă nu știu cu certitudine care noi.

Voi rămâne singură pe covor cu această licoare căreia îi voi spune despre acel „noi” inexistent, dar atât de tentant precum o sticlă de tequila.

„Te iubesc!”

Te iubesc! Ce valoare au aceste cuvinte? Firește, sunt cuvintele prin care ne mărturisim iubirea. Dar dacă iubirea se demonstrează prin fapte, nu prin vorbe, atunci care mai e valoarea lor?

În zilele de azi sunt auzite din ce în ce mai des aceste cuvinte, dar în majoritatea cazurilor nu înseamnă prea mult, „vorbe aruncate în vânt” s-ar putea spune.

De multe ori auzim „Te iubesc„, dar de puține ori ni se demonstrează iubirea.

De multe ori spunem „Te iubesc„, dar la fel de puține ori simțim iubirea.

Oare chiar atât de mult s-au devalorizat aceste două cuvinte? Atât de mult încât să ne săturăm să le tot auzim?

Ne-am săturat să le auzim deoarece știm că nu sunt rostite cu sinceritate. Ne-am săturat să le auzim pentru că inima simte că este mințită. Inima e singura care poate simți iubirea, e singura care poate oferi iubirea.

Buzele pot rosti ușor ceea ce inima nu simte. E ușor să-i spui altei inimi că o iubești, dar e greu să-i demonstrezi.

Și eu te iubesc!” Un răspuns potrivit ce arată reciprocitatea sentimentelor. Dar oare așa să fie? Sună trist, dar nu întotdeauna este așa. E mult mai ușor să te prefaci că ai aceleași sentimente față de cealaltă persoană, decât să încerci să îi explici contrariul. E mult mai ușor să te prefaci decât să riști să o rănești.

Astfel totul se transformă într-o mare minciună. O minciună ce poate distruge inimi și suflete. O minciună care ajunge să creeze un final nefericit.

Te iubesc!” Ar trebui să păstrăm aceste cuvinte în vitrină, să le scoatem doar atunci când merită să le folosim. Dacă sunt folosite prea des și fără rost ajung să se uzeze și să-și piardă din strălucire.

Să încercăm să le păstrăm cât mai curate și astfel vom ajunge să ne bucurăm din plin de adevăratul sens al lor.

Vreau…

Amor și dor și parcă mor

Mi-e dor de tine, mi-e dor de zilele în care ne puteam vedea cât mai des. Vreau să te revăd, vreau să te am, vreau să fii, vreau să fim.

„Extremele se atrag”, așa îmi spuneai. Vreau să fie așa și în cazul nostru, vreau să fii al meu, vreau să fiu a ta. Vreau să fim fericiți împreună, să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții. Vreau să lăsăm în urmă trecutul și să ne pese doar de prezent. Vreau să mă lași să am grijă de sufletul tău, să-l apăr de nedreptățile vieții, de dezamăgiri și de alte dureri.

Vreau să te iubesc, vreau să mă iubești. Vreau să îți pun pe tavă sentimentele mele, chiar dacă voi risca să mă doară. Am învățat că în viață dacă riști, punând la bătaie tot ce e mai bun, câștigi. Eu vreau să câștig încrederea ta. Încrederea e cea care face ca iubirea să persiste în timp. Și vreau ca iubirea noastră să persiste.

Vreau să mă accepți așa cum sunt, cu bune și cu rele. Vreau să mă determini să devin cea mai bună versiune a mea. Vreau să te fac să arăți și tu lumii toate calitățile tale. Poți străluci la fel ca cea mai puternică stea, trebuie doar să crezi în tine pentru că eu deja o fac. Mereu am crezut în calitățile tale, mereu am crezut că vei avea succes reușind să te descurci în orice circumstanțe.

Vreau să te văd zâmbind pentru a zâmbi și eu alături de tine, dar vreau să te văd și plângând pentru a-ți putea șterge lacrimile și pentru a te încuraja. Vreau să îți fiu soare pentru a-ți încălzi inima și lună pentru a-ți fi călăuză în noapte.

Vreau să îți scriu romane, dar mă rezum la câteva cuvinte scrise din inimă. E mult mai profund deoarece am scris cu pasiune. Am pus bucăți din suflet printre cuvinte pentru a-ți spune ce vrea de fapt inima mea, deși știi și tu că te vrea doar pe tine.

Dor

Și uneori mi se face dor, dor de ceea ce am fost, dor de locuri, momente și oameni.

Încerc să fac ca dorul acesta să nu doară și să folosec drep scut amintirile de demult.

Amintirile mele pierdute printre rânduri și cuvinte, printre raze de soare și praf de stele.

Îmi amintesc de copilărie când totul îmbrăca mantia inocenței și eram doar un copil lipsit de griji și de durere.

Îmi amintesc de zilele cu soare de vară, când mă jucam cu prietenii mei, alături de care am crescut, dar care azi nu mai sunt ce erau cândva.

Îmi amintesc de prima iubire, de primii fluturi în stomac, de primele vorbe stângace.

Îmi amintesc de orele de la școală, de chiulul nevinovat, de cafelele de dinaintea orelor de dimineață.

Îmi amintesc de el, cel care îmi bate în piept și astăzi, de speranțe și iubire.

Îmi amintesc de toate momentele care au dat culoare în viața mea.

Momente de care astăzi îmi e dor și mi-aș dori să le mai pot retrăi măcar pentru câteva secunde din viața mea.

Dar mă mulțumesc cu amintirile, ele îmi sunt cele care mi-au rămas și știu că nu vor pleca niciodată din inima și mintea mea.

Ea


Și chiar dacă pare fragilă și neajutorată, ea nu e deloc ceea ce pare.

Ea e puternică.

Ea nu uită atât de ușor, dar totuși iartă.

Ea e în stare să iubească mai mult decât ai avea tu idee.

Ea poate face sacrificii la care tu doar te gândești.

Ea trece peste obstacole încălțată cu pantofi cu toc fără să se împiedice.

Ea poate cu o vorbă să-ți doboare toate argumentele.

Ea poate să-ți dea o palmă cu mâna stângă, iar cu dreapta se poate machia.

Ea ajunge uneori să sufere mult mai mult decât merită.

Ea plânge nopți la rând.

Ea visează la ceva ce nu stie dacă se va întâmpla în lumea care îi este uneori cruda realitate.

Ea speră și așteptă.


Ea poate fi oricare dintre femeile pe care nu le observăm, dar care pot ascunde multe în spatele unui zâmbet sau a unei priviri. O femeie, nu e precum un obiect pe care îl folosești de câteva ori până se uzează sau te plictisești de el după care îl arunci la gunoi. O femeie are un suflet curat si capabil sa oferte multă iubire, însă atunci când este rănit ajunge să se împietrească puțin câte puțin, ajungând în mod latent o persoană distantă sau lipsită de încredere.

Nu judecati atât de ușor o femeie, mai ales fără să o cunoașteți cu adevărat. Nu o faceți să verse lacrimi în plus pe chipul ei brazdat de alte urme ale durerii. Nu merită, de fapt nimeni nu merită acest lucru. Toți trebuie să învățăm să iubim și să oferim iubire. Toți trebuie să ne respectăm între noi. Dar chiar și așa, consider că o femeie, merită un strop în plus de iubire, oricât de mic ar fi el, ar putea însemna mult pentru ea.

Întuneric

Sunt blocată într-o cameră rece plină de hârtii și lipsită de orice formă de lumină.

E atât de întuneric, dar în același timp atât de multă lumină.

Lumină în mintea mea care vede totul mult mai clar.

Tristețea se simte altfel când în jur e beznă.

Plânsul mut sună mult mai tare în obscur.

Bătăile inimii se aud mult mai puternic.

Durerea nu e atât de apăsătoare.

În întuneric pot să-mi văd mult mai clar nemulțumirile și grijile.

În întuneric parcă și tu pari viu.

În întuneric mă simt bine.

Dar nu și acum…

Acum totul e atât de rece,

Atât de negru,

Atât de eu.

Dragul meu

Scriu aceste rânduri pentru tine, dragul meu. Pentru tine, cel care m-a iubit sau cel puțin asta ai vrut să cred. Pentru tine, cel care îmi spunea vorbe dulci, vorbe care m-au făcut să cred că eu pot însemna ceva în ochii tăi, ceva mai mult, dar mare mi-e acum dezamăgirea.

Te-am lăsat să te uiți în sufletul meu, ai văzut câte epave ascundeam acolo, ai văzut cât dezastru e, ai văzut că e un suflet trist care avea nevoie de iubire și de sprijin.
În ciuda dezastrului din inima și sufletul meu încercam să am mereu zâmbetul pe buze, încercam să fiu fericită, și chiar eram până să îmi furi tu acea fericire pe care mi-o creasem cu greu.

Tu, dragul meu, ai lăsat în urma ta doar durere, m-ai lăsat să sufăr, mi-ai furat și ultimul surâs. Cum e să fii fericit după ce ai furat fericirea de la alt suflet? Cum e să fii responsabil de lacrimile mele în timp ce tu râzi? Cum e să te muți definitiv din viata mea și să cauți acum chirie în viața alteia?
Cum?

Oh, dragul meu, îmi pare rău că te-am lăsat să mă iub(răn)ești, îmi pare rău că te-am lăsat să faci ravagii in inima mea după despărțire, îmi pare rău că mi-am deschis sufletul în fața ta.
Sper ca ea să te facă fericit, de fapt nu mai ai nevoie de fericirea ei atât timp cât o ai pe a mea.