Euforie

Când am crezut că totul a luat sfârșit, universul mi-a dat o nouă șansă. O șansă a unui nou început, o șansă pe care să nu o irosesc, o șansă pentru tine, o șansă pentru noi.

Tu ești cel care reușește să-mi reaprindă scânteile din ochi. Tu ești cel care îmi lasă praf de stele pe buze de fiecare dată când mă săruți. Tu ești cel care îmi întoarce lumea pe dos. Tu ești precum răsăritul și apusul pe care le admir atât de mult. Tu ești starea mea de extaz. Tu ești zahărul din cafeaua mea. Tu ești cel care îmi dă puterea unui leu. Tu ești cel pe care nu vreau să-l dezamăgesc.

Poate nu sunt suficient de bună pentru tine. Poate nu te merit îndeajuns de mult. Poate nu pot fi așa cum te aștepți tu să fiu. Poate sunt o zăpăcită care uneori spune tâmpenii.

Însă,

Vreau să știi că această zăpăcită te admiră foarte mult, chiar dacă nu e capabilă să o arate în mod direct. Vreau să știi că pentru ea ești mai mult decât ai crede. Vreau să știi că te vrea chiar și atunci când nu ești lângă ea. Vreau să știi că pentru ea sentimentele reprezintă ceva nobil, în ciuda tuturor dezamăgirilor pe care le-a îndurat.

Și ora fiind târzie,

M-am pierdut printre cuvinte. M-am pierdut printre rânduri. M-am pierdut printre figuri de stil și metafore. M-am pierdut în această stare euforică cauzată din pricina ta…

Dezamăgire

M-am înșelat, da, din nou m-am înșelat.

Am crezut că voi putea iubi din nou,

Am crezut că fluturii din stomac au revenit la viață

Am crezut că o să răsară soarele și pe strada mea,

Am crezut că vrei să mă repari,

Am crezut în ochii tăi verzi și mari.

Dar nu, nu a fost așa, din nou m-am înșelat.

Merg singură pe stradă cu căștile în urechi

Având un singur plan al universului în jurul meu.

Merg singură pe stradă cărând în spate o alta dezamăgire, un alt eșec

Din când în când o lacrimă pe obraj îmi cade,

O, ce bine că e noapte!

Astfel nimeni nu-mi poate vedea durerea

Și chiar dacă la început totul mi se părea aievea,

Am ajuns să-mi blestem din nou inima mea neroadă

Care cândva jurase că nu va mai simți ceva vreodată.

Rămân eu singură pe acest drum,

Dorindu-mi ca totul să devină doar scrum

Și să ard tot ce în sertarul cu speranțe aveam

Pentru că dezamăgirea m-a făcut să regret că te doream.

Bolnavă

Sunt bolnavă…

M-ai îmbolnăvit cu dragostea ta virusată, iar imunitatea mea nu m-a putut apăra.

Încerc să găsesc un remediu pentru această boală, pe care nu am mai avut-o de multă vreme, însă niciun medic nu poate să-mi ofere un leac pentru ea.

Te simt în fiecare părticică din mine, în respirația mea, în fiecare celulă, în inimă, în tot.

Te-am așteptat să vii pentru a mă salva din acest chin. Te-am așteptat să-mi dai un ultim sărut, o ultimă îmbrățișare, dar nu ai mai venit.

M-ai lăsat să mă lupt singură cu această boală care îmi macină sufletul.

Cum poate ceva care la început este atât de plăcut încât te umple de o dorință pătimașă de mai mult, să doară atât de tare în cele din urmă?

Tu, care ar fi trebuit să mă vindeci, ai reușit să mă îmbolnăvești cu acest virus păcătos al dragostei. Tu, care mi-ai bandajat rănile vechi, dar mi-ai lăsat altele în urmă. Da, tu ești cel după care inima mea strigă cu disperare.

Poate în cele din urmă mă voi vindeca, dar până atunci te aștept pe tine să-mi mai dai puțin din această dulce otravă care mă face să iubesc până și durerea ce mă înconjoară…

L’amour ébloui

Speranțe deșarte, vise spulberate și lacrimi pe obraz. Sunt ultimele lucruri care-mi rămân de fiecare dată când pleci și mă lași să mă înec în propriile gânduri. Tot ce îmi spuneai, toate alinturile, mângâierile și săruturile rămân undeva aruncate în colțul camerei, uitate. Rămân doar eu, singură, cu inima la pământ, cu sufletul îndurerat și cu o mulțime de reproșuri. Alegi să mă lași singură, să mă prăbușesc în neant luându-ți rămas bun printr-o singură bătaie pe umăr, iar eu fiind nevoită să-ți răspund printr-o singură suflare care încearcă să suprime toată durerea care vrea să evadeze din trupul meu.

Ridic tricoul pe care mi l-ai purtat fiind îmbibat cu mirosul parfumului tău, îl pun cu gingășie în dulap hotărându-mă să nu-l mai spăl pentru a te avea mai aproape de mine. Spăl paharele care au fost murdărite de dulcea otravă a licorii lui Bacchus, licoarea pe care acum încerc să o acuz pentru nedreptățile care mi s-au făcut.

Plâng, țip, regret, îmi șterg lacrimile și mă trezesc la realitate. La realitatea mea ghidată de propriile principii și aspirații, la realitatea mea în care absolut totul depinde de mine, unde toate sentimentele mele sunt ținute sub control, unde totul este cum cred eu că trebuie să fie.
Mă conving că fericirea mea nu depinde de altă persoană ci doar de mine, mă convig că insensibilitatea poate fi cea mai de preț armă a mea, mă conving că am suficientă putere pentru a trece peste și în cele din urmă mă conving că dragostea ta mă amețește și mă obligă să te țin închis și ascuns undeva în inima mea plină de cicatrici…

Ireversibil

Dacă ar fi să aleg ceva, aș alege timpul.

Timpul trece atât de repede de cele mai multe ori încât nici nu observăm că odată cu el trecem și noi. Trec ore, zile, săptămâni, ani, dar nu apucăm să conștientizăm toate evenimentele care au loc și ne influențează acțiunile chiar și cu cel mai mic amănunt. Zilnic alergăm pe străzi ignorând absolut orice ne încojoară doar pentru că altfel vom întârzia la locul de muncă sau la orele de la școală. Efectiv nu ne interesează ce se află în prezența noastră, nu ne interesează de oamenii din jur, de culorile minunate pe care toamna începe să le împrăștie prin toate colțurile, de ființele necuvântătoare care probabil ar avea mult mai multe de spus decât noi, de cel care cântă muzică folk la colțul străzii, înarmat cu o chitară, din dorința de a da o notă muzicală orașului și de multe alte mici bucurii care pot aduce o rază de soare în sufletul nostru încărcat de grijile care apar pe zi ce trece.

Dacă ne-am opri măcar câteva minute să admirăm ceea ce se află chiar sub nasul nostru și să medităm asupra proprie-i persoane ne-am da seama că nu suntem atât de nefericiți pe cât aveam impresia că suntem. Acțiunile și gândurile noastre reprezintă imaginea a ceea ce vom deveni mâine, dar dacă noi nu acționăm în niciun fel și ignorăm absolut orice e în jurul nostru, vom costata că ne-am pierdut undeva pe drum, acest drum al vieții care e presărat cu pietricele mici de granit, fiecare pietricică reprezentând câte o bucurie sau o realizare.

Ne vom trezi la un momendat că viața noastră se aproprie de sfârșit și vom regreta că nu am reușit să ne bucurăm din plin de ea. Nu trebuie să ajungem în acest punct critic în care vom fi dezamăgiți că nu am apucat să experimentăm anumite lucruri, așa că trebuie să încercăm să punem în practică orice cinsiderăm noi că ne-ar face plăcere. Iubiți muzica, dar nu cântați altundeva în afară de duș? Nu ezitați să învățați să cântați la un instrument sau cu vocea, bineînțeles că nu e nevoie să fiți neapărat talentați pentru a putea face ceva ce v-ar face fericiți. Iubiți pictura, dar nu ati mai pictat de pe vremea când erați la grădiniță? Există nenumărate modalitități prin care se poate învăța, principala fiind chiar internetul. Așa că nu renunțați să faceți ceea ce v-ar face plăcere pentru că timpul trece cu pași mai rapizi decât v-ați închipuit.

Bucurați-vă de fiecare frumusețe pe care această lume ne-o scoate în cale și alegeți să faceți ceea ce vă face fericiți pentru că până la urmă un om nu este obligat ca toată viața să practice doar o anumită ocupație, ci poate să facă mult mai multe decât ar putea crede.

Frică

Ai inima de leu, dar te ascunzi precum un iepure.

Vrei să urlii atât de tare încât să se cutremure și munții, dar alegi să taci.

Încerci să le arăți că au greșit dar în cele din urmă le dai tot lor dreptate.

Vrei să ieși la lumină, dar te ascunzi în umbră.

Ai un suflet bun, dar preferi să fii rece și indiferent.

Ai o multitudine de calități, însă alegi să îți iasă în evidență defectele.

De ce toate acestea?Pentru că îți e frică!

Frică să nu fii judecat, frică să nu fii dat la o parte, frică să nu râdă pe seama ta, frică să nu te descurajeze, frică de eșec, frică de tot!

Am ajuns să ne fie frică de aproape orice ce ne înconjoară. Nu mai putem face nimic fără să avem acea teamă cum că totul va putea lua o întorsătură la 180 de grade. Frica e principalul obstacol ce stă în calea noastră atunci când dorim să ne atingem obiectivele și să dobândim succesul. Frica e cea care ne taie aripile și nu ne lasă să ne înălțăm cât de mult dorim. Frica ne face să renunțăm la anumite lucruri de care știm că suntem capabili să le putem face. Frica e cea care ne distruge visele și ne poate răni!

Însă frica ne rănește doar dacă noi o lăsăm. Succesul nu vine atunci când ne lăsăm mânați de diferite temeri, ci atunci când începem să privim spre partea plină a paharului, atunci când ne uităm în oglindă și spunem : „Da, eu pot! Voi reuși! Nu mi-e frică de eșec!” Ceea ce ne spunem și ceea ce credem este motivația noastră! Iar dacă noi credem că nu vom reuși, nu facem altceva decât să ne lăsăm purtați de frică și să ne subestimăm calitătile. Uneori gândurile noastre se pot materializa, iar dacă noi nu avem o gândire pozitivă asupra noastră va fi mai greu să putem fi ceea ce ne dorim de fapt să fim. Într-adevăr, nu e ușor să fim tot timpul optimiști, dar nu e nici imposibil. O picătură de optimism zilnic, poate deveni o cantitate mai mare în timp, care va putea distruge zidurile fricii care ne înconjoară atunci când vrem să ne atingem scopul.

Fiecare dintre noi deține suficientă putere pentru a putea învinge cu ușurință obstacolele ce se ivesc în calea noastră, iar principalul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne învingem cel mai mare inamic, și anume FRICA.

Îndrăgostiți lulea

Se spune că a te îndrăgosti este unul dintre cele mai frumoase lucruri ale vieții. Chiar dacă atunci când ești îndrăgostit nu mai gândești lucid, având impresia că tot Pământul se învârte în jurul tău și mai târziu ajungi să realizezi câte „gafe” ai putut comite atunci când erai pe valurile iubirii, la un moment dat ajungi să conștientizezi că de fapt a fost cel mai extraordinar lucru care ți s-ar fi putut întâmpla.

Da, e bine să simți că ești apreciat și iubit de cineva și să iubești la rândul tău din tot sufletul, însă atunci când nu alegi persoana corectă de care să te îndrăgostești pot apărea frustrări și dezamăgiri. De multe ori se întâmplă să ne atașăm de anumite persoane, iar acele persoane să nu aibă aceleași sentimente față de noi. Fie acele persoane au sentimente față de alte persoane, ceea ce se întâmplă în proporție de 90%, fie pur și simplu nu-și doresc să aibă relații.

Sunt oameni care pot iubi sincer, dar și oameni care iubesc doar într-un mod formal, doar pentru a profita și de a obține astfel ceva ce le-ar putea fi benefic (grupuri de prieteni, popularitate, lucruri materiale, etc.) Însă atunci când aceste două tipuri de persoane din aceste două categorii diferite ajung să aibă o oarecare „legătură” lucrurile se pot complica foarte mult. Când cel/cea care iubește sincer începe să aibă sentimente față de cel care nu are această intenție bineînteles că la un moment dat lucrurile vor lua o întorsătură nu prea plăcută ajungându-se în cele din urmă ca cel care dă dovadă de devotament și sinceritate să se simtă total dezamăgit, pierzându-și astfel încrederea în oameni și izolându-se în sine însuși.

„A iubi e bine, dar să știi pe cine” e o zicală care probabil a fost auzită de-a lungul timpului de mai mulți dintre voi și în care v-ați și regăsit. De multe ori avem tendința de a ne simți atrași de persoanele care nu se aseamănă într-o prea mare măsură cu noi înșine, iar pe parcus ajungem să descoperim că astfel nu am făcut cea mai bună alegere și totodată să regretăm. De curând am citit un studiu în care se preciza că de fapt ceea ce ni se aseamănă ne-ar putea face mai fericiți și astfel am putea avea o relație de durată, mult mai benefică din toate punctele de vedere. Nu vă lăsați păcăliți de celebra replică „extremele se atrag” deoarece aceasta este valabilă doar în cazul magneților, nu și a oamenilor!

„Iubirea e un lucru frumos”, spunea un prieten de-al meu, așa că ar trebui să nu facem ca această frumusețe a iubirii să se transforme în ceva neplăcut care să aducă lacrimi și suspine în loc de zâmbete și râsete. Nu uitați că există oameni frumoși care vor știi să vă aprecieze din tot sufletul și care vor fi capabili să vă vindece rănile provocate de persoanele greșite.

Iubiți și lăsați-vă iubiți!