Îndrăgostiți lulea

Se spune că a te îndrăgosti este unul dintre cele mai frumoase lucruri ale vieții. Chiar dacă atunci când ești îndrăgostit nu mai gândești lucid, având impresia că tot Pământul se învârte în jurul tău și mai târziu ajungi să realizezi câte „gafe” ai putut comite atunci când erai pe valurile iubirii, la un moment dat ajungi să conștientizezi că de fapt a fost cel mai extraordinar lucru care ți s-ar fi putut întâmpla.

Da, e bine să simți că ești apreciat și iubit de cineva și să iubești la rândul tău din tot sufletul, însă atunci când nu alegi persoana corectă de care să te îndrăgostești pot apărea frustrări și dezamăgiri. De multe ori se întâmplă să ne atașăm de anumite persoane, iar acele persoane să nu aibă aceleași sentimente față de noi. Fie acele persoane au sentimente față de alte persoane, ceea ce se întâmplă în proporție de 90%, fie pur și simplu nu-și doresc să aibă relații.

Sunt oameni care pot iubi sincer, dar și oameni care iubesc doar într-un mod formal, doar pentru a profita și de a obține astfel ceva ce le-ar putea fi benefic (grupuri de prieteni, popularitate, lucruri materiale, etc.) Însă atunci când aceste două tipuri de persoane din aceste două categorii diferite ajung să aibă o oarecare „legătură” lucrurile se pot complica foarte mult. Când cel/cea care iubește sincer începe să aibă sentimente față de cel care nu are această intenție bineînteles că la un moment dat lucrurile vor lua o întorsătură nu prea plăcută ajungându-se în cele din urmă ca cel care dă dovadă de devotament și sinceritate să se simtă total dezamăgit, pierzându-și astfel încrederea în oameni și izolându-se în sine însuși.

„A iubi e bine, dar să știi pe cine” e o zicală care probabil a fost auzită de-a lungul timpului de mai mulți dintre voi și în care v-ați și regăsit. De multe ori avem tendința de a ne simți atrași de persoanele care nu se aseamănă într-o prea mare măsură cu noi înșine, iar pe parcus ajungem să descoperim că astfel nu am făcut cea mai bună alegere și totodată să regretăm. De curând am citit un studiu în care se preciza că de fapt ceea ce ni se aseamănă ne-ar putea face mai fericiți și astfel am putea avea o relație de durată, mult mai benefică din toate punctele de vedere. Nu vă lăsați păcăliți de celebra replică „extremele se atrag” deoarece aceasta este valabilă doar în cazul magneților, nu și a oamenilor!

„Iubirea e un lucru frumos”, spunea un prieten de-al meu, așa că ar trebui să nu facem ca această frumusețe a iubirii să se transforme în ceva neplăcut care să aducă lacrimi și suspine în loc de zâmbete și râsete. Nu uitați că există oameni frumoși care vor știi să vă aprecieze din tot sufletul și care vor fi capabili să vă vindece rănile provocate de persoanele greșite.

Iubiți și lăsați-vă iubiți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s