24 octombrie

Azi, 24 octombrie, o zi oarecare s-ar putea spune, dar pentru mine nu este doar o zi oarecare. E ziua în care îmi dau seama că a mai trecut încă un an de când te-am cunoscut. Și uite așa un an și încă un an până când s-au adunat cinci. Cinci ani de când te-am cunoscut și, cel mai important, cinci ani de când am început să te iubesc.

24 octombrie, nu o să uit acea noapte în care ți-am spus tot ce simt pentru tine, chiar dacă nu am făcut-o în cel mai potrivit mod. Sinceră să fiu îmi pare rău că nu am făcut acest lucru așa cum se cuvine, ci am ales cea mai ușoară metodă de a o face. Îmi pare rău că nu te-am privit cu sinceritate în ochi și nu ți-am spus cât de mult te iubesc. Dar ce rost mai au acum regretele mele? Timpul a trecut și ceea ce a fost nu mai contează, poate că ai dat uitării sau poate că nici nu ți-a păsat de tot ce a fost atunci. Însă chiar dacă timpul a trecut un lucru a rămas același și anume sentimentele mele pentru tine. Nu înțeleg cum de nu te mai pot uita. Nu știu ce mi-a făcut. Poate vreo vrajă? Dacă ar fi așa pot spune că ești cel mai bun magician pe care l-am întâlnit. Un magician care mi-a furat ce e cel mai frumos, și anume inima. Mi-ai furat-o acum cinci ani și nu ai vrut să mi-o înapoiezi, dar nu te pot acuza de nimic pentru că „furtul de emoție nu-i hoție”.

Te iubesc atât de mult încât nici nu cred că voi mai putea iubi pe cineva așa cum te iubesc pe tine și ceva îmi spune că o să te iubesc în continuare, chiar dacă anii vor trece pe lângă mine fără ca eu să îmi dau seama. Oricât de departe ne va duce drumul vieții vei avea mereu un loc special la mine în torace și oricât de multe alte zile din calendar vor mai trece, 24 octombrie va fi o zi aparte pentru mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s